Ironia sorţii..:))

Asta sunt eu......în acest moment genial al vieţii mele....drăguţ nu-i aşa?Doar eu şi Bucus....:))




Asta e chiar urât din partea vieţii...să mă lase să visez că o să vorbesc în sfârşit cu lumea...că o să-mi zic părerea orice ar fi şi apoi îmi dă această stupidă răceală ca să nu mai pot să vorbesc cel putin o săptămână.....
Teoretic aş putea să vorbesc...dar doare .....şi parcă mă zgârie pe creier vocea mea răguşită şi probabil că îi scap şi pe alţii de la o tortură de genu.....
Aşa că stau acasă şi mă bucur de bolnăviciunea mea...pe care sper să nu o mai dau la nimeni ....nu îi doresc nimănui aşa ceva.....pur şi simplu sper să nu fie ceva mai grav şi maică-mea să decidă să-mi scoată amigdalele sau ceva...pt că sincer nu vreau....sunt ale mele şi mereu am trăit cu ele în această stare naşpa....şi desigur că poate e vina lor pt care sunt mereu slăbită...dar parcă nu prea vreau totuşi să le scoată.....sunt o parte din mine până la urmă....şi sunt şi o mare parte din viaţa mea....poate că am altceva...poate nu e de la ele...chiar dacă le simt extrem de mari....poate doar mi se pare şi totul o să fie bine...fără antibiotice halucinogene....m-am săturat....mereu când sunt şi eu ok sufleteşte trebuie să mă îmbolnăvesc şi să stric totul....şi apoi o iau de la capăt.....
Totuşi e drăguţ cum unele persoane chiar se chinuie sa mă facă să mă simt mai bine......într-un fel e revigorant...dar în acelaşi timp obositor...mai ales dacă stau să îi urmăresc cum se agită prin casă doar ca să-mi aduca nişte chestii ciudate şi reci......şi tot ce fac eu este să încerc să-i urmăresc....şi nu prea pot...mă simt ca o drogată....nu mai pot să urmăresc lumea...pot doar să zac şi să aştept o minune...